IMM Koln 2019 din perspectiva Best Sleep

KA & MA Trading și-a început activitatea în anul 2011 și oferă o gamă largă de produse fabricate în România. În anul 2017 a deschis primul magazin Best Sleep dedicat produselor de calitate fabricate la Timișoara și mai nou le promovează și pe piețe externe participând la cel mai mare târg de mobilă IMM Koln cu mare succes.

„We take care of your sleep” este deviza care caracterizează activitatea de zi cu zi a companiei KA & MA Trading, este responsabilitatea socială a firmei dar și modul acestora de a învăța și a se perfecționa continuu.

Din această dorință de perfecționare continuă dar și din dragostea pentru confort și grija pentru detalii s-a născut și intenția de a participa la manifestări de profil. În luna ianuarie 2019, compania care deține brandul Best Sleep a participat, alături de alți reprezentanți ai industriei, la târgul IMM Koln.

Reîntorși pe meleagurile românești, reprezentanții KA & MA Trading ne-au împărtășit impresiile dar și planurile de viitor.

Participarea în cadrul târgului IMM Koln

Conform reprezentanților companiei, prezența României cu un stand propriu are un efect pozitiv asupra promovării producătorilor români.

De aceea, orice contribuție a organismelor competente din România în sprijinirea producătorilor români este apreciată ca o inițiativă cu adevărat demnă de laudă. Design-ul în România este marcat de aceleași provocări ca întreaga societate românească, dar premisele sunt pozitive, creativitatea designerilor dar mai ales dorința lor de a reuși fiind elementele care susțin optimismul.

„Standul României s-a impus ca o prezență constantă de-a lungul anilor, țara noastră având o tradiție bogată în industria mobilei. De aceea promovarea produselor „Made in Romania” sperăm să fie în intenția autorităților române și pe viitor”, a afirmat Dna. Karla Popa-Balint, Administrator KA & MA Trading.

Din punctul de vedere al companiei, evoluția producătorilor români se poate evidenția printr-un singur cuvânt: progres. Cu fiecare ediție, se remarcă preocuparea de a se diferenția față de concurență, de a se poziționa mai bine în piață, de aceea modul de prezentare, de abordare al potențialilor clienți este din ce în ce mai profesionist.

Oferta de produse marca Best Sleep

Participarea la cea mai importantă expoziție de profil din Europa s-a aflat în centrul strategiei de promovare a brand-ului Bestsleep. Ca în fiecare an, compania a fost prezentă cu întreaga gamă de produse (saltele cu arcuri pocket, saltele cu burete memory sau cu latex, toppere cu memory și cu latex, perne și pilote cu diverse umpluturi: puf, pene, bumbac, lână, microfibră; canapele clic-clack, paturi cu și fără ladă de depozitare, paturi de tip box spring), interesați fiind să fie un actor activ în dinamica „lume” a producătorilor de saltele, perne, pilote și paturi box spring.

„Prin natura dimensiunii brand-ului Best Sleep, ne caracterizează dinamismul, entuziasmul, apropierea de client și nevoile lui, toate acestea în combinație cu profesionalismul dovedit în decursul anilor. Deschiderea față de diferitele proiecte ale clienților noștri, flexibilitatea, ne recomandă ca un partener pe care te poți baza. De aceea, expoziția ne-a arătat încă o dată că valorile la care am aderat sunt cele corecte, iar încrederea partenerilor noștri ne validează acțiunile desfășurate de-a lungul timpului”, a afirmat, în încheiere, Dna. Karla Popa-Balint, Administrator KA & MA Trading.

Sursa: Revista Intarzia Castor http://www.intarzia.ro/imm-koln-din-perspectiva-best-sleep-brand-participant-pentru-a-patra-oara-in-cadrul-expozitiei/